România și atuurile ei Acum câțiva ani participam la Londra la o conferință pe teme fiscale organizată de Baroul Statelor Unite ale Americii. Unul dintre seminarii avea ca tema structurarea fiscala folosită de companiile multinaționale în Europa. Locațiile preferate fiind Irlanda, Elveția, Luxemburg și Olanda, în mod firesc, vorbitorii erau din aceste țări. Irlandezul a precizat că taxarea unei companii holding stabilită în țara lui poate fi redusă până la 3-4%, prin utilizarea diverselor pârghii de deducere prevăzute de legislația fiscala. Elveția și Luxemburg ofereau ceva în jur de 8%, uneori chiar mai puțin. Ultimul a luat cuvântul olandezul care a spus ca Olanda nu taxează astfel de structuri mai jos de 12-13% și cu toate asta Olanda era o țară des preferată de multinaționale care urmăreau să maximizeze avantajele fiscale.  In opinia vorbitorului ar exista două avantaje puternice pentru companii: pe de o parte portul din Rotterdam, cel mai mare din Uniunea Europeana și cel mai flexibil în ceea ce privește încadrările vamale, pe de alta parte costul traiului în Olanda, semnificativ sub cel din Zurich sau Luxemburg, calitatea vieții fiind similară.

I-am admirat pe cei patru domni, reprezentanți ai unor case de avocatură respectabile și de tradiție și cetățeni ai unor țări printre cele mai dezvoltate din lume, cum își prezentau fiecare marfa: fie o rată de taxare mică, imbatabilă, fie un port prin care puteai obține o clasificare vamală flexibila, valabilă oriunde în Europa ulterior, fie un sistem fiscal predictibil și lipsit de emoții (prin obținerea de soluții fiscal anticipate), s.a.m.d.. Țările și companiile lor făceau parte dintr-o competiție acerba pentru a atrage business-ul internațional, competiție unde de cele mai multe ori decid reglajele fine, elementele soft, de genul procentul de vorbitori de engleza în total populație, accesul la educație in limbi străine, servicii de sănătate și culturale disponibile pentru expatriații relocați și familiilor lor.

Nu am putut să nu mă întreb unde este Romania în aceasta competiție, deși știam răspunsul, și senzația pe care o aveam era acuta. Nici măcar nu participa. Nu exista în discuție.

Pentru a fi riguros, trebuie să menționez că au trecut câțiva ani și cele povestite mai sus sunt deja pe cale sa își piardă relevanța, într-o luptă la baionetă a țărilor dezvoltate (OECD) cu structurile fiscale (vezi programul de lupta contra BEPS – Base Erosion Profit Shifting). Ceea ce am vrut sa arat însă a fost faptul ca businessul își alege locația în funcție de multe criterii, unele uneori „frivole”, dar valabile, iar competiția este totală și directă. Este relevant de menționat că holdingurile firmelor multinaționale atrase în anii 70 în Olanda, inițial din motive fiscale, s-au dezvoltat între timp în businessuri în toata regula, inclusiv facilități de producție oferind locuri de muncă pentru localnici si implicit mai multe venituri din taxe.

Întrebarea firească este care sunt atuurile României în acest joc. Pe ce mizam, pe ce ne bazăm. Care ne este proiectul de tară.

Sper totuși că este evident pentru toată lumea că argumentul forței de muncă ieftine, valabil la începutul anilor 2000, este depășit astăzi, că investițiile „greenfield” care vor costuri mici migrează deja spre est de Romania și că forța de munca românească a migrat în mare parte către vest. Resursele naturale sunt în scădere. Banii fierbinți în căutare de câștiguri peste medie, apanajul anilor 2005-2008, sunt și ei plecați, ignorând faptul ca nici nu sunt de dorit în mod normal. Milioanele de romani care muncesc în străinătate continuă să trimită bani acasă, dar costurile sociale și demografice ale acestui fenomen nu par să indice neapărat o situație de succes pe termen mediu și lung.

Din ce va crește Romania în viitor, care sunt elementele care ne diferențiază, ce ar trebui sa fie prioritar și ce nu?

Câteva răspunsuri sunt evidente: avem nevoie de infrastructură, începem să creștem pe IT dar piața încă are nevoie de specialiști pe care universitățile nu îi pot oferi, agricultura ne-a săltat PIBul de câteva ori în mod spectaculos, trebuie să creștem absorbția fondurilor europene, etc. Discuția însă cred ca e mult mai complexă și nu știu sa fi fost dusa vreodată pană la capăt de cei în drept să o poarte. Poate ca nu e întâmplător că în campaniile electorale de exemplu, atât cele prezidențiale cât și cele parlamentare, să nu mai vorbim de cele locale, astfel de subiecte sunt trecute total sub tăcere. Nici unul dintre combatanți nu le abordează defel.

La nivel de documente programatice exista o Strategie Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 asumata de Guvern în 2008, avem apoi Programul de Guvernare 2013-2016, Programul de Convergenta 2013-2016, sunt în forma de proiect din cate știu Strategia Națională pentru Completivitate sub oblăduirea Ministerului Economiei și Strategia Națională pentru Dezvoltare Regionala, „îngrijita” de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Sunt documente generoase, care vorbesc despre dezvoltare economica și coeziune sociala, promovarea competitivității, combaterea sărăciei prin crearea locurilor de munca, eliminarea decalajelor dintre regiuni, dezvoltare durabila, reducerea decalajului fata de tarile Uniunii Europene, echitate coeziune și incluziune sociala, sprijinirea inițiativei private, folosirea eficienta a banilor publici, guvernare transparenta și eficienta, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea continua a calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare, creșterea atractivității mediului de afaceri, încurajarea antreprenoriatului și consolidarea bazei inovative a economiei, s.a.m.d.. In fapt singurul instrument folosit ca un colac de salvare electoral sunt taxele către populație.

La nivel declarativ stăm bine. Realitatea de zi cu zi ne arata însă aspecte mult mai puțin plăcute.

Dincolo de declarațiile pompoase din documentele și discursurile oficiale, cred că Romania are nevoie de o dezbatere aplicată pe subiect. Atuurile și prioritățile României trebuie stabilite în mod inteligent, realist și cu mare adaptabilitate in funcție de evoluția situației politico-economice internaționale. Ne aflăm într-o competiție la nivel mondial și fără să ne dam seama ce ne-ar putea defini, ce ne reprezintă și care ne sunt avantajele competitive, șansele unei dezvoltări reale și durabile sunt reduse. Vulnerabilitatea noastră va creste cu cât mai mult ignorăm realitatea, lamentându-ne si aplicând soluții de moment.

Exista desigur și întrebarea cui i-ar reveni sarcina purtării acestei discuții. Atâta timp cat mediul politic sau instituțiile statului nu par foarte preocupate de subiect, poate o idee bună ar fi ca discuția să penetreze lâncezeala și amatorismul guvernanților dinspre societatea civila unde am întrezărit deja inițiative lăudabile în domeniul justiției, democrației și drepturilor omului și energie. Poate suna ambițios, nu vad insa cine altcineva ar putea face o Romanie altfel.


de Marius Ionescu

Lasa un comentariu